Despre Estera
Pe Estera am cunoscut-o la una dintre conferintele pe care le-am organizat despre Nasterea vaginala dupa cezariana, impreuna cu Spitalul Privat Isis- dr. Ioana Buda.
Stiam despre ea. Era prietena cea mai buna a unei mamici cu care avusesem o intalnire de trei ore, exact inainte de nastere, o consiliere personalizata impreuna cu sotul ei-unde am raspuns intrebarilor, am facut planul de nastere si am folosit resursele pe care le avea cuplul-resursa importanta credinta in Dumnezeu, in faptul ca femeia a fost creata pentru nastere.
Va fi o poveste altfel.
In scrierile mele, in viata de zi cu zi, v-am mai spus ca m-au inspirit multe femei care au nascut frumos.
Dupa ce am primit informatia Lamaze in anul 2008, mintea mea s-a deschis catre o altfel de cunoastere, deja caile mele spre citire erau diferite.
Faptul ca am putut lucra cinci ani de zile in una dintre maternitatile care sustinea conceptul pe care il promovam-nasterea emotionala, mi-a permis sa observ femeia.
O altfel de observare
Femeia care face cursuri, femeia care nu face cursuri.
Asteptarile ei, reusitele si esecurile femeii prin nastere.
Era miracolul pe care-l traiam. Vedeam cum teoria mea pe care nu o puteam aplica in Galati, prindea contur si lucrurile se legau. Femeile reactionau conform studiilor si acum puteam sa folosesc informatiile dobandite si sa le dau mai departe.
M-am incarcat de la femeile si partenerii lor care aveau nasteri frumoase. Faptul ca am realizat scrieri pe Jurnalul Isis, mi-a permis sa aflu multe dintre secretele nestiute ale nasterii naturale, secrete pe care le-am dat mai departe.
Secrete
care nu erau trecute in cartile mele, dar se repetau si am avut si un alt traseu catre cunostere: psihologia si Dumnezeu.
Prezenta lui Dumnezeu in nasterile lor, strigatul acestora, rugaciunea, calmul, echilibrul interior al femeii, copiii care evoluau bine, increderea sotului-rugaciunea sotului.
Acestea erau lucruri pe care le observam-nu toata lumea facea cursurile Lamaze si cautam alte resurse pe care le au femeile care nasc. Si am observat ca femeile care au o relatie puternica cu Dumnezeu-nasc impacat, frumos cu bebelusi sanatosi, mame implinite si soti echilibrati.
Acel ceva, pentru mine a insemnat un alt drum de cautare si studiu
De ce?
Ce face diferenta?
De-a lungul anilor, am aflat.
Acum realizez cursuri pentru femeile si familiile care il au aproape pe Dumnezeu, intr-un mod diferit, uneori sunt doar cateva intalniri, ba chiar o singura intalnire prelungita cateodata.
Am invatat sa folosesc resursele pe care le are mama-cuplul, gandesc si il aduc pe Dumnezeu ca cel mai bun ajutor pentru familiile care il au aproape in orice situatie din viata.
Estera,
A discutat cu prietena ei, care avea cursul comasat, personalizat cu resursele pe care le avem prin credinta puternica. Ele au discutat in detaliu pregatirea dar si nasterea frumoasa pe care a avut-o Cristina.
Zilele trecute Estera a postat pe grupurile de sustinere a nasterii vaginale dupa cezariana
NVDC reusit!
Ce exprima aceasta afirmatie pentru o femeie?
Un subiect pe care il voi aborda intr-o alta postare.
Acestea sunt discutiile pe care le-am avut cu ea, dupa externarea din maternitate, cu acordul ei, postez:
Estera:
“Multumesc pentru curajul transmis prin conferinta NVDC. Pentru confirmari. Pentru incredere si promovarea naturalului.
Multe din sfaturile pe care le-a primit Cristina au ajuns si la mine.
…am simtit ca m-ati incredintat in Mana Domnului si aveam asa mare nevoie de El in povestea mea.
Multumesc. Dumnezeu sa va rasplateasca si sa va binecuvinteze in lucrarea la care ati fost chemata.”
“Noi acasa suntem bine. Ne acomodam cu lactatia, ba mananca mult, ba putin. E frumos! E de necrezut cum lucreaza Domnul. Tati e in concediu, ne ajuta enorm sa fim impreuna”
Eu:
In ce context ai simtit ca te-am incredintat? Am nevoie sa stiu asta, fiindca uneori o fac fara sa imi dau seama:)
Estera:
Cand am fost la conferinta nu  ne cunosteam si totusi m-am simtit din interiorul comunitatii de mamici bbcenter.. prin faptul ca am vorbit si am fost tratata cu asa o atitudine de prietenie, pe care ati transmis-o si mamicilor.
Apoi, stiam ca un om credincios, o femeie care are credinta, sustine o idee care ma incanta, adica intoarcerea la ceea ce Dumnezeu a lasat -naturalul
Apoi, in ziua travaliului ati postat mesajul de incurajare… a ajutat enorm! Si pe mine si pe sot!
Eu:
Nu am stiut ca te va ajuta, am simteam sa fiu cu tine intr-un fel, dar Dumnezeu creaza situatii favorabile celor care se incred in EL.
Mi-as dori sa te mai intreb cateva lucruri care sa fie reprezentative pentru fetele care te vor citi
De ce ti-ai dorit o nastere naturala? Ai gandit ca o cezariana poate aduce o alta cezariana?
Care este cuvantul cheie care te-a ajutat in timpul travaliului? Sau cuvintele cheie?
Ce ai transmite unei femei care se pregateste sa treaca prin cece ce ai trecut tu? Dar sotului ei?
Estera:
Dupa ce am nascut prima data
nu am stiut ca exista conceptul de NVDC
. Dar ceva acolo, in inima de mama a stiut. Apoi am intrebat si am aflat. A fost un sentiment de neinmplinire, care s-a accentuat in recuperarea greoaie si usoara depresie post natala
Cuvant cheie?
Stiu ce vreau sa fac, ce presupune si nu numai ca imi asum, ci astept cu bucurie tot ce urmeaza. Chiar daca au curs lacrimi de durere… dupa contractie a fost zambet, mi le-am dorit! …e un sentiment tare straniu, pe care nici o cezariana nu il poate inlocui.
Sa se informeze
. Sa citeasca toooot! Niciodata nu e mult, niciodata nu e inspaimantator. Sa citeasca impreuna. Sa participe la discutii ale mamicilor, m-a ajutat enorm povestile de pe nvdc, fie cu reusite, fie fara.
Apoi sa si le insuseasca. Eu abia asteptam sa vad cum e povestea mea. Si nu am vrut sa o „stric” cu nimic, ci sa o traiesc.
Sotul a stiut toti pasii, a stiut ce asteptari am de la el in travaliu, a stiut ca povestea e a noastra.
A stiut ca indiferent de durere, lucrurile sunt normale.
A ales sa fie acolo pentru mine in primul rand si bine a fost. Nu s-a lasat impresionat de cantitatea de durere
, ne-am promis ca asta nu va fi un factor de luat decizii
.
Relatia cu Dumnezeu este e un alt capitol important
La cezariana am incercat sa vorbesc cu Dumnezeu…dar parca atunci il informam ca sunt gravida… era o spaima care mi-a inhibat credinta.
Acum, totul a inceput de la El. Am cerut un al doilea copilas, eu, Pollyanna, sotul (el a cerut baiat si a stiut ca e de cand a vazut testul de sarcina)
De-a lungul sarcinii am atarnat numai de firul credintei, pentru ca amenintarea de avort, nastere prematura a fost tot timpul. Inainte de nastere am cerut ca El sa ne protejeze, sa ne incurajeze, sa ne fereasca de ce ar putea fi rau, sa tina in control situatia si am crezut din toata inima ca El a facut-o! Credinta asta a parut ca o aruncare in gol, dar stiam ca acolo, nu e gol, ci e Cineva, Singurul care stie mai bine situatia in ansamblul complex.

Aceasta este povestea detaliata pe care Estera a postat-o pe grupul de sprijin NVDC
Dupa o sarcina plina de peripetii, cu placenta ba dezlipita, ba imbatranita, am pierdut dopul gelatinossambata, pe la 2 dimineata, dupa ce statusem pana atunci sa imi „repar” contul de dropbox
Am plecat la baie, am observat scurgerea gelatinoasa, asa ca mi-am anuntat sotul. Bagajul nu era gata. Bine, nu e nevoie la Isis de nu stiu ce bagaj, dar eu am vrut sa imi iau cate ceva: gustari pentru travaliu, energizant pentru tati, haine pentru bebe asortate pentru fiecare zi de spitalizare, haine de stat/iesit din spital, etc.
In timp ce eu ma epilam, bucuroasa ca ma pot epila fara contractii, tati facea bagajul. Stiam ca poate dura zile, dar la fel de bine stiam ca se poate sa nu. Am terminat dusul/epilatul, sotul a terminat bagajul nostru si al fetei, care ar fi urmat sa stea la niste prieteni pe perioada travaliului.
La 3 ne-am pus in pat sa mai prindem ceva somn. Tocmai ii scriam Cristinei, (prietena la care urma sa stea copila) ca inchid telefonul sa dorm, cand, am simtit ca si cum am facut pe mine… sotul a apucat sa puna un prosop sub mine, asa ca amandoi am realizat ca este „apa rupta”.
Calmi, am inceput sa ne imbracam, am trezit copila imbracand-o, i-am explicat, iar pe la 4 ajungeam cu ea la Cristina.
Apoi am mers la spital. Doamna din receptie ne-a intampinat cu un zambet si ne-a intrebat ce s-a intamplat. I-am zis de lichidul amniotic scurs, ne-a facut internarea, a chemat dr. de garda: dna dr Saptefrati. Am ales camera, ne-am cazat, am completat contractul, apoi am urcat cu scaunul un etaj, pana la sala de nasteri – like a princess. Eu fiind pacienta dr. Ciornei, iar el nefiind in localitate, am fost „luata in evidenta” de dr. Ioana Buda. O stiam, o cunoscusem la conferinta NVDC organizata de BBcenter. Eram bucuroasa de asta, pentru ca la conferinta mi-a creat o impresie foarte faina.
Travaliul meu debuta lin. Mi s-a facut control, mi s-a spus ca sunt la inceput, colul sters, dilatatie 1 cm. Mi s-a spus ca e mai ok sa fie travaliul lin, ca nu se va interveni medicamentos, dar ca fiecare corp e unic. Mi s-a spus ca nu mi se vor face controale prea dese ca sa nu fie risc de infectii datorita membranelor rupte.
Dimineata la 8, parca s-a schimbat medicul de garda si a venit dr. Teaca. Dupa control, mi-a mutat TNS-ul in salon, urmand sa imi petrec travaliul in salon.
Incepusera contractiile, la 20 min, jumatate de ora…neregulate, putin dureroase, cred ca le simteam mai mult de emotie.
Nu le-am mai monitorizat! Ne-am petrecut travaliul uitandu-ne la film, razand, mancand, facand poze, vorbind cu prietenii pe whatsapp si postand diverse pe facebook. Am facut planuri, am visat, am glumit unul pe seama altuia, am dansat, am ascultat muzica, pana cand, undeva pe seara au inceput oamenii sa ne intrebe cat mai dureaza, unii ne dadeau sfaturi cum sa grabim travaliul… am abandonat telefonul pentru ca simteam ca ma streseaza. Cand am fost anuntata ca fetita de acasa a adormit, am inceput sa imi vad strict de contractii. Incepusera cele dureroase si regulate pe la 8. Incet au inceput sa fie foarte dureroase. Ma rugasem pentru ele, asa ca o „savuram” pe fiecare, iar sotul aproape ca facea galerie cand TNS-ul inregistra una de 100.
Problema era ca nu se deschidea colul. La 11 aveam dilatatie 5. De garda in noaptea aceea a fost o asistenta care a fost atat de faina, dna Cornelia, ea practic mi-a fost ca o doula, pe langa sot. Mi-a adus minge, am dansat si acolo..m-a masat, m-a incurajat, m-a laudat, ne-a explicat. La 12 am primit o perfuzie cu vitamine. La 1:30 m-a verificat dr. din nou si am plecat in sala de nasteri sa nasc. Nu am mai spus nimic de bazinul de apa, oricum nu eram asa convinsa de el, medicul meu insista. :))
A inceput senzatia de impins, a venit si dr Buda.
Am refuzat masca de oxigen, desi respiratia mea era deja obositoare…voiam sa dorm!!
Nu am fost asa rationala pana la capat
, m-am pierdut la expulzie… simteam ca nu pot impinge, ca nu mai iese, ma simteam epuizata.
Am marait si am gemut pe contractiile finale, desi stiam ca nu fac bine, dar mi-am pierdut controlul.
Daaar! O secunda
nu am auzit cuvantul cezariana tot travaliul
, sau nu mi s-a dat de inteles ca nu as putea naste desi niciunul dintre ei nu fusese medicul meu. Cu dr. Ioana Buda ma mai intalnisem la consult, dar nu cred ca isi amintea in detaliu de mine.
Am nascut la 2:10 o minune de baietel de 3250 gr si 49 cm.
M-am rupt un pic. Am fost cusuta cu ate absorbabile si invatata ce sa fac sa ingrijesc rana.
Am beneficiat de contact piele pe piele, dar nu am reusit sa il tin, asa ca am fost deacord sa il ia la masurat.
Apoi, dupa 3 ore am plecat in salon, unde am lesinat, ca mi-a scazut tensiunea foarte mult.
Mi-au mai facut o perfuzie si am dormit, timp in care au tot venit sa ma verifice, iar sotul a stat de veghe. Copilasul nu mi l-au adus pentru ca nu eram in stare de el. Mi l-au adus a doua zi, cand m-am trezit si, surpriza, m-au anuntat ca nu i-au dat nimic sa manance ca sa ii pot da eu lapticul meu.
Au urmat 2 zile de vis
, am stat impreuna si i-am spus bun venit lui bebe, am facut cunostinta cu fiecare cadru medical in parte si am simtit ca suntem informati, respectati si lasati sa ne traim povestea asa cum alegem.
Asta e povestea mea pe scurt…sper ca am spus toate detaliile care va intereseaza in sensul de incurajeaza!
Ca pe mine m-au incurajat povestile de pe grup.
Nici acum nu pot sa cred ca am nascut, ca a fost asa de vis si ca acum sunt acasa, pe picioarele mele si cu bebe relaxat si mancacios.
Multumesc, in ordinea implicarii: dr. Bogdan Ciornei, Liliana Tudose, dr. Ioana Buda, asistentei Aurelia, dr. Teaca si intreg personalului spitalului privat Isis!
Asa ca: NVDC reusit!! :)”
Sa va fie de folos celor care doriti inspiratie si nu aveti cont facebook!
Articol realizat de
Liliana Tudose
Educator prenatal Lamaze-organizeaza cursuri de pregatire nastere, consiliere pentru sarcina si nastere
Consilier in alaptare-organizeaza cursuri de pregatire alaptare, consiliere in alaptare la domiciliu si sediu
comentarii