A doua sarcina a fost diferita
Sarcina cu Filip s-a asemanat pe alocuri cu prima sarcina, nu am avut greturi deloc, varsaturi, stari de rau, arsuri. Ba mai mult, in aceasta sarcina, m-am simtit foarte bine si in trimestrul 3, chiar glumeam pe final ca ma simt prea bine pentru o gravida in 40 de saptamani.
Am redus medicalizarea sarcinii
A fost o sarcina mai putin medicalizata ca prima, dar totusi urmarita. Nu pot spune ca nu am simtit deloc frica pe parcursul ei, dar de data aceasta am tratat „frica” in cu totul alt mod.
Legat de frica de ruptura uterina , ca citisem recent un post aici cu intrebari despre ea, in primul trimestru inca imi guverna capul, eram f constienta de risc, mi-l asumam, dar doream sa fiu in siguranta si eu si bb. Imi doream monitorizare permanenta ca sa fim in siguranta. Am lucrat cateva sesiuni in terapie pe tema fricii de ruptura, frica de o noua cezariana, frici in general.
Cumva, pe parcurs, m-am relaxat
Am insistat mult cu afirmatiile pozitive si atat de mult le-am repetat ca am ajuns sa cred in ele. Mi se pare un process fascinant, intrucat ratiunea era mereu prezenta, (veneam cu multe statistici si informatii de dinainte, numere sau povesti triste pe care nu le puteam sterge), dar cumva in sarcina asta am ales sa citesc numai de bine, sa nu mai caut cifre (oricum le stiam), sa accept frica, sa o simt, dar apoi sa imi repet ganduri bune pana ma linisteam.
Afirmatii pozitive care mi-au folosit:
Bebelușul meu este sănătos și se va naște sănătos
Ma pregătesc pt nașterea bebelușului meu cu încredere și bucurie
Ma pregătesc pentru o naștere naturala ușoară și fără complicații
Sunt pregătită, capabila și puternica
uterul meu este puternic și ne tine în siguranță
Corpul meu își va găsi resursele fizice și psihice necesare pentru a da viata bebelușului meu
Ma simt în siguranță în spital, echipa medicala ne supraveghează
Las grijile deoparte, respir, sunt calma
Predau controlul corpului meu. El știe ce are de făcut
Durerea este puterea mea, ma deschide ca pe o floare
Fiecare val ma aduce mai aproape de bebelușul meu
Colul meu se dilata, se deschide ca o floare făcând loc bebelușului meu
Natura m-a înzestrat cu puterea de a împinge. Corpul meu ma va ghida cum sa împing
Surrender. Relax. Let go
Viata mă susține
Am facut Cursurile Lamaze cu Liliana Tudose
Am facut cursurile Lamaze, unde am discutat mult nasterea emotionala, implicatia emotiilor in travaliu
(intrucat prima cezariana fusese pe motiv de travaliu debutat, contractii la 1-2 minute timp de 10h, col lung, nemodificat, un dr prea grabit si eu total cuprinsa de frica + pozitia culcat, am blocat travaliul din clipa in care am ajuns in spital).
Asadar, in aceste 9 luni am facut orice sa „inchid” cumva mintea si sa capat incredere in corp, in mine, in Dumnezeu, in soarta, in orice m-ar fi putut ajuta. Am considerat ca nu mi se intampla mie si daca mi se intampla, vom fi salvati (desi ratiunea avea de comentat aici din varii motive, nu intru in detalii ca deja ma lungesc).
Implinisem 40 de saptamani si deja deveneam nerabdatoare
Ma mentineam activa fizic, ieseam cu baiatul de 2 ani seara la plimbare sau la plaja. Incearcam sa ma bucur de ultimele clipe in 3 si vorbeam cu bebe sa vina cand vrea si cand e pregatit, chiar daca eu sunt nerabdatoare. Imi faceam exercitiile de relaxare si vizualizare. Eram putin descumpanita ca ma simteam prea bine ca sa fiu aproape de nastere, nu ma durea nimic, bebe nu era f coborat, colul era inca lung si inchis, dar aici aveam experienta de la primul bb, cand travaliul a pornit tot cu col lung si inchis. Contractii aveam dese, dar nedureroase.
La 40+1 m-am trezit o data cu cel mare la ora 8.00 cu ceva contractii dureroase
Nu am cronometrat, ca nu am vrut sa ma impacientez degeaba, dar pareau a fi cam la 10 minute. La 10.00 erau cam apropiate, mi-am descarcat o aplicatie, erau la 3-5 minute, lungi de 40-45 secunde. Am vorbit cu moasa, mi-a zis sa imi verific colul, era scurtut, dar inca inchis. A zis ca e probabil pretravaliu si ca poate dura. Aveam un tns la 12 si putin. Din varii motive s-a intarziat si am stat acolo 2 ore. Simteam contractiile deja mai dureroase, era nevoie sa ma legan din bazin pe ele si sa practic respiratia pe ele. Ca interval erau la 3 minute. La TNS, intamplator sau nu, nu au aparut contractiile (am aflat ulterior ca era stricat cel ce masura contractiile), cred ca a fost inspre norocul meu, pentru ca am plecat acasa cu gandul ca mai am mult si bine si m-am linistit si am decis sa astept acasa, chiar daca sunt asa dese contractiile.
La ora 18.00 deja am chemat-o pe mama sa stea pe la noi,
Instictul imi spunea ca ceva-ceva devine prea serios, pt ca pe contractie ma deconectam de realitate, nu mai voiam sa mai vorbesc si era nevoie sa respir profund. Sotul a plecat cu toddlerul afara pentru ca eu simteam nevoia sa stau singura. Am vorbit iara cu moasa, m-a pus din nou sa verific colul, mie mi s-a parut neschimbat. A ramas ca vorbim pe la 21.00 din nou sa reevaluam.
La ora 20.00 am pierdut dopul,
cateva fire gelatinoase cu roz prin ele si la cateva minute dupa s-a rupt si apa, la fel ca la Victor, un „poc” ca un dop de sampanie si apa calda pe picioare. Lichid incolor. Am respirat usurata si bucuroasa ca in curand nasc, ca lucrurile inainteaza, ca in sfarsit se intampla.
Intre timp a venit si copilul de afara, pe care nu reusisem sa il culc si care ma tot solicita, iar eu pe contractii eram ca un animal, asa am fost tot travaliu, adica nu auzeam, nu vorbeam, nu voiam nimic. Asa ca la 22.00 am decis sa merg la spital, sotul ma tot intreba daca sunt sigura, pt ca stia de la primul ca am mers prea repede la spital (tot apa rupta, contractii direct la 3 min, in 2 ore am plecat la spital). De data asta eram sigura pe ce decid, pt ca asa simteam, ca acasa nu ma mai pot relaxa si contractiile dupa apa rupta devenisera intense si la fel de dese ca inainte (la 3 minute). Am vorbit cu moasa, mi-a zis sa o anunt ce dilalatie am si in functie de asta, se urneste catre mine (ea fiind in Bucuresti).
La spital, control, dilatatie 2-3. Au decis sa ma interneze.
La receptie m-a intrebat o domnisoara cu ce moasa nasc si am decis pe loc cu A., pur si simplu instinctual am ales sa nu o mai astept pe I., simteam ca totul e prea intens ca sa mai astept inca 4 ore pe putin si nu voiam sa ma blochez doar ca sa o astept sa ajunga. Sotul a reusit sa vina cu mine, baiatul a ramas cu mama acasa.
Venisem cu plan de nastere si cu bagaj pregatit cu lumanari, uleiuri, wrap pe post de rebozo, casti wireless, muzica theta healing, alpha waves etc.
Surpriza..salonul
„nasterea ca acasa
” e ocupat, se naste in el, de fapt intreg spitalul e plin, suprapopulat.
M-au dus singura sus intr-o camera oarecare, sotul nu avea voie inca acolo, bagajul nu avea voie. Nu mi-a pasat decat de sot, dar m-au asigurat ca urca odata ce intru in sala de nasteri. Am ajuns in salonul respectiv care era departe de tot de ce vizualizam eu, un salon cu un pat si neoane f puternice. Am respirat profund si mi-am vazut de contractii. Mi-am dat seama ca nu conteaza unde nasc, poate fi si pe hol. Peste juma de h m-au mutat in sala de nasteri, era si acolo cada pt apa, nu bazin, dar macar era ceva
A venit si moasa, cu ea apucasem sa vorbesc foarte putin, doar pe facebook intr-un mesaj.
Dar am simtit-o asa calda si 100% acolo, cu mine, pentru mine. Sotul era si el cu mine acum. Bagajul nu, oricum nu conta pt mine. Nu doream nimic, nici muzica, nici mancare (imi luasem jeleuri, bomboane, etc), nici masaj, nici vorbele sotului, voiam doar intuneric si sa fiu lasata in pace.
Deci la 22.00 aveam 2-3 dilatatie,
moasa zicea ca dupa cum pare (contractii intense si dese) o sa fie un travaliu scurt. De aici incolo, orele pe care le spun sunt la ghici, nu am idee exact cat era ceasul, pt ca in mare parte eu nu eram prezenta in sala, eram pe …alta lume.
Moasa ma verifica rar
, pt ca nu suportam sa stau pe spate.
Aveam dureri intense de spate, in pauze simteam in continuare durere si uneori mi se mai activa neocortexul si imi spunea ca bb se roteste sigur ca prea apasa pe osul sacral.
Sotul incerca in pauze o gluma, o atingere, dar ii spuneam doar „
taci” sau „lasa-ma” sau „apa, apa”
. Chiar radea si ma intreba „unde sunt pauzele alea de auzeam de ele la cursuri in care noi radeam si ne conectam si etc” si eu I-am zis „taci, lasa-ma, sunt prea intense si in pauza mi se rupe spatele” :))
Am stat numai cum mi-a cerut corpul
si de la 12-1 timp de 3-4 ore am stat numai pe WC, nu pt a face ceva, ci doar am stat, ma ajuta sa ma sprijin cu spatele acolo. Mai incercam eu sa ma ridic, am mai facut cate un dus, dar reveneam la WC, ca acolo ma simteam cel mai bine.
Moasa a fost extraordinata si aici, ma monitoriza cu un aparat wireless din cand in cand, ma mai intreba cum sunt, eu doar gemeam si dadeam din cap. Stiu ca la un moment dat m-a verificat la dilatatie si aveam tot 3-4, adica abia inaintasem si a zis ca probabil bb nu e pozitionat bine si corpul in roteste. Cele 4 ore pe WC cat am stat, asta s-a intamplat, s-a rotit, pt ca efectiv simteam oasele cum se desfac (nu e ATAT de dureros cum suna).
Contractiile pe WC erau ff dese, zicea A la un moment dar ca au doar 5 secunde pauze, dar erau mai putin intense. Destept corp, mi-am zis atunci. Pe WC am reusit si sa atipesc, orele alea mi le amintesc f putin, nu stiu cat am dormit.
Stiu ca la un moment dat nu am mai suportat sa stau pe WC,
m-am suit pe pat si
am stat exclusiv in „4 labe” .
La un moment dat a zis moasa ca bb a coborat, pt ca inima o prindea f jos, dilatatie 5. Apoi iara nu mai stiu nimic, tot asa, ca un animal. Am inceput sa si scot sunete, guturale si joase.
Apoi, cred ca pe la 6 a zis moasa dilatatie 8-9. Imi amintesc ceva amuzant, il simteam pe bb pe canal si a inceput sa sughite. Vai bb, fix acum te-ai gasit, efectiv imi vibra vaginul si nu era f placut :))
Alt moment de „trezire”
a fost cand am simtit la un moment dat ca imi curge ceva mult pe picioare, nu ma puteam ridica sa vad ce e (ma durea, nu puteam sta decat in pozitia de mai sus), si am rugat sotul insistent sa sune butonul de panica, sa cheme moasa. IN momentul ala ma gandeam sa nu fie sange, vreun semn de ruptura. Dar era apa. Inca mai curgea.
Pe la 6.30
am intrebat-o pe moasa daca pot intra in apa
acum, sau trebuie sa astept dilatatie completa. A fost de accord sa intru, mai ales ca dura 20 de min sa se umple cada. Cele mai lungi 20 de minute, deja simteam ca imi pierd controlul, ea ma intreba daca imi vine sa imping. Nu imi venea, dar contractiile erau puternice, una peste alta. „cat mai e?” intrebam. „Esti aproape, mai e putin.”
Intru in apa si astept sa imi vina sa imping.
Apare si doamna dr B, o vad asa ca prin ceata, saluta, face o gluma, sa vedem daca apuc sa nasc cu ea cand se intoarce, sau cu domnul dr. C. Peste putin vine si dr meu, dr C, eu tot in lumea mea. Ma verifica moasa si cica mai am o „buza de col anterioara”. Astept, astept, intreb „mai e?”. Inecarca sa o dea la parte cu mana (buza), nu suport, zice „ok, lasam sa se duca natural”. Trece juma de h si incep sa simt sa imping, incep sa imping, dar impingeam scurt. M-a ghidat putin moasa sa imping mai lung putin.
Eram pe vine
.
Duc mana jos si simt par si cap de bb. Si ma cuprinde un sentiment puternic de impins, imping de 3-4 ori si iese capul. Inca o data si ies umerii (moasa ghida ceva pe jos). Aud ca zice fara circulara de cordon. Inca o impingere si iese si corpul. Ora 7.40 aud in fundal. Si gata, nu ma mai doare nimic. Il aud ca prin vis pe dr „scoate copilul din apa”
Deschid ochii si il vad sub apa
Il scot, ma asez in sfarsit pe spate, eram super amortita. Il asez si pe el pe piept. Asa linistit era..
Am stat cat a pulsat cordonul
plus inca ceva minute in plus. Apoi tati a taiat cordonul. Apoi sus pe masa sa vada dr ce „damage” am pe jos. Ruptura de gr 2. Bebe a mers 5 min la neonato: 3970g, 52cm, nota 10. Apoi inapoi la skin to skin cat timp eu am fost cusuta.
Recuperarea nu se compara cu cezariana
M-am simtit plina de energie, eram uluita ca pot sa ma misc, sa merg. Ruptura a usturat puțin pana am inceput sa dau cu galbenele, ca ma strangeau firele.
Acum am 10 zile de la nastere si sunt ca noua, pot sta in fund fara probleme.
Later edit:
Ce am uitat sa spun este ca am nascut lângă camera unde stăteau bebelușii mamelor cezariate și plângeau mult și m-a impulsionat sa rezist, sa am copilul mereu cu mine.
Alta chestie ca adeseori am vizualizat o imagine, pe care o vizualizam și înainte de travaliu. (un trandafir deschis în jurul unui cap de bb)
M-a mai ajutat sa ma gândesc cate femei înaintea mea au reușit, ma refer la naștere în sine și nu neapărat nvdc.
Mi-am amintit des în travaliu ca o gura și un gat relaxat = un col relaxat.
În cartea Ina May’s guide to childbirth am citit chestia cu gat și gura, cat și la cursuri am aflat la fel. Gura și gatul sunt cumva legate de sfinctere. Când gura e inclestata și gatul încordat, sfincterele (căci și colul e tot un sfincter) se închid, nu se relaxează,nu se deschid. Dacă ești puțin atenta la corp și te încordezi din gat și ții gura inclestata, vei observa și muschii de jos puțin încordați. Asa ca în travaliu am încercat sa mențin relaxați acesti mușchi (gura, gâtul)
Ce ai sfatui o mamica care isi doreste NVDC?
Sa creadă cu tărie
sa spună lucruri pozitive
sa vizualizeze binele
sa asculte trupul
sa facă cursul Lamaze
sa facă exerciții de relaxare
sa fie active în sarcina
sa primească cu bratele deschise ce urmează a trăi
Alina, e câți ani ești in mediul BB Center? La câte conferințe pronastere, la cate grupuri de suport NVDC ai participat? Cate povesti cheie ai ascultat?
Alina
: De mai mult de doi ani sunt cu voi. Am participat la nenumărate întâlniri, grupuri de suport, discuții
Practic, m-am pregatit doi ani pentru nașterea asta. Cu
Veronica, psihologul BB Center,
am lucrat in terapie cam un an (nu numai pe tema naștere însă :D)
Ce am extras?
Sunt multe de spus. Eu m-am schimbat mult, mai ales în ultimul an, pt care ii mulțumesc Veronica Ardelianu
Nici nu as știi de unde sa încep și unde sa termin.
Zic doar ca am renăscut și schimbările sunt pe multe planuri.
Mai zic ca mi-am dorit cu fiecare celula din corp sa reușesc.
Și am apelat la orice ma putea ajuta. Inclusiv
m-am întors către Dumnezeu
în travaliu, i-am cerut sa ma ajute sa rezist când simțeam ca e totul intens. A fost „mantra” mea.
Liliana Tudose, Îți mulțumesc pentru acești doi ani
M-ai ajutat sa ma simt împlinită și sa vad pe pielea mea forța miraculoasa a mintii asupra trupului, cat și puterea naturii în procesul nașterii. Aveai dreptate, dacă ne-am „închide” rațiunea, am naște toate mult mai ușor și mai fără complicații.
comentarii